De ce m-am născut eu în Moldova?

Câteodată aproape că le dau dreptate ăstora care râd de moldoveni. Serios! Câteodată mi se pare că dintre toţi românii, moldovenii sunt cei mai lipsiţi de virtuţi: toată lumea ştie că vorbim mult, tare şi repede(ca să nu mai zic prost şi fără rost, de multe ori), dialectul nostru este singurul detectabil de la o milă jumate distanţă şi este singurul despre care se fac bancuri, şi suntem cei mai chicioşi, mai neserioşi şi mai nepunctuali dintre toţi românii.

Ca drept dovadă o să va dau exemplu ce se întamplă în oraşul meu de două ori pe an: Festivalul de 1-2 mai şi Festivalul verii. Acestea sunt perioadele din an când prefer să mă duc să stau la stână, decât să mă plimb prin oraş. De ce? Pentru că mi s-a luat de atât de multă incultură pe metrul pătrat. În aceste perioade cloncăie parcul municipal de pigmentaţi, cocalari şi piţipoance care îşi etalează "talentele", de tarabe improvizate unde se vând în cele mai insalubre condiţii mititei şi frigărui şi multă bere şi seminţe ca să poată tot românul să practice sportul naţional. Pe langă asta, acestea sunt cele trei zile în care facem pace cu fraţii noştrii unguri care vin să ne aducă direct din ţinutul secuiesc kurtoş kolacs!(lasă,lasă!că vă prindem noi după aia şi vă dăm noi autonomie şi independenţă).

Şi se lasă seara! ehh! Ce facem seara? Seara ne dăm în ciocănele şi maşinele şi dracu să le ia! că fierătaniile astea sunt mai vechi ca piramidele, încât odată şi odată tot o să fie vreounul catapultat şi poate se liniştesc cu drăciile astea! Iar după cea am dat afară toţi micii de la atâta zbenguială, mergem să ascultăm "talentele locale" care sunt, în cel mai bun caz, anti-talente ce ne umplu de admiraţie şi ne pun o lacrimă în colţul ochilor în timp ce fac play- back fâţâindu-se pe scenă, vreme de câteva zeci de minute, în aplauzele tuturor alcoolicilor prezenţi. Noi, acei ceilalţi despre care vorbeam la într-o postarea anterioară, ce facem? Stăm în case ca să ne ferim de viruşii inculturii sau ne adunam undeva la o cafea, în carantină!

E mereu la fel! De ce? Păi cum de ce? Pentru că omul dacă asta vrea să vadă, asta îi dai. Şi uite unde se duc banii pe care noi îi pompăm la bugetul local, BANII NOŞTRII! Bani buni, care ar fi mai mult decât suficienţi să se organizeze ceva de calitate, ceva care promovează cultura,ceva care promovează adevăratele talente( perntru că în Oneşti încă mai avem talente), ceva care este în concordanţă şi cu ceea ce îşi doresc tinerii oneşteni, ceva care să merite banii! Dar nu! E mai bine aşa! Aaa şi era să uit de ce rămâne în urma fiecărei " manifestare de cultură": un morman imens de gunoaie împrăşstiate în tot parcul şi în zonele adiacente acestuia, gunoaie pe care angajaţii de la salubritate petrec câteva zile tot adunându-le. Poftim cultură! Poftim educaţie!

Enjoy the shit, people! you created it!

PS(1): Nu intenţionez să jignesc pe nimeni, înafară e cei care se simt, şi menţionez că acestea sunt păreri strict personale şi părerea mea despre moldoveni nu este valabilă doar în acest caz(acesta a fost doar un exemplu din categoria "tipic moldovenesc")

PS(2): O să revin cu un post în care o să vă povestesc puţin despre cum se organizează festivalurile de acest gen prin alte părţi şi care sunt rezultatele acestor bune organizări.

The ONEs-The statement of perfect love

He's not perfect. You aren't either, and the two of you will never be perfect. But if he can make you laught at least once, causes you to think twice, and if he admits to being human and making mistakes, hold onto him and give him the most you can.

He isn't going to quote poetry, he's not thinking about you every moment, but he will give you a part of him that he knows you could break. Don't hurt him, don't change him and don't expect more than he can give.

Don't analyze! Smile when he makes you happy, yell when he makes you mad and miss him when he is not there. LOVE HARD WHEN IS LOVE TO BE HAD, because perfect guys don't exist, but there's always one guy that's perfect for you.

Bob Marley

Highway to...?(despre mine şi gândurile mele)

Cine ar fi crezut că schimbările dramtice apar peste noapte şi fără ca măcar să îţi dai seama? Recent m-am tot gândit la asta şi totul a început atunci când am realizat că sunt un om mai bun. Ce m-a făcut să cred asta? Ei bine, faptul că ştiu ce sau cine eram exact acum un an.

2010 a fost anul tuturor greşelilor şi nu le pot cataloga acum in greşeluţe, greşeli sau greşeli capitale; e doar natura umană în diversele sale forme. Regrete? NU! nu regret nimic din ce-am făcut şi sunt vinovată doar pentru lucrurile pe care, în momentele de ezitare, nu le-am făcut. Oricum, experienţa se culege dintre cioburile lăsate de greşelile făcute, iar eu am adunat destulă cât să mă facă un om mai bun.

Anul trecut eram the so called "party animal", nu ratam nici o petrecere, niciun strop de alcool, niciun moment să-mi fac de cap. Atunci nu conştientizam, probabil, că îmi era atât de frică de ce aş putea fi, încât încercam să să fug şi să mă ascund de mine însămi ori de câte ori aveam ocazia. Eram atât de mult a tuturor, încât rareori mai aveam timp să fiu a mea, să mă gândesc la mine. Nu aveam niciun scop în viaţă şi nici cea mai mică idee despre viitor; mergeam pe principiul "Carpe diem" şi mâine era mereu prea departe ca să mă afecteze. Atunci chiar credeam că viaţa adevărată e cea pe care o trăiesc eu, că oamenii cu care învăţ furnicile să numere îmi vor rămâne mereu aproape, că n-am nevoie de prea mulţi bani ca să mă distrez, că dacă nu am unde să dorm, pot mereu să sun un prieten şi că dacă îmi este foame există mereu alternativa pate.

Acum sunt de partea cealaltă a drumului şi mă uit la cei care încă nu au înţeles că viaţa nu e numai cât poţi să vezi cu ochii când te trezeşti din mahmureală. Privindu-i, mă întreb: oare aşa mă vedeau şi pe mine alţii, pe vremea când mă credeam buricul pământului? Şi oare şi ei sesizau că o iau încet,încet la vale? Nu ştiu ce sau cine m-a trezit1, dar sper ca aceeaşi forţă să îi trezească şi pe cei pe care i-am lăsat în urmă.

Despre prezent... ce pot să zic... Cei mai mulţi ar putea spune că duc o viaţă monotonă. În mare parte aşa şi este, dar asta mă mulţumeşte mai mult. Prefer să fiu lil' granny, decât sufletul petrecerii în condiţiile în care acum îmi construiesc un viitor, iar înainte nu făceam decât să să îmi distrug prezentul şi orice perspectivă legată de viitor.

Realizez acum că înainte credeam că sunt cineva, deşi nu eram nimeni. Asta mă face să mă gândesc că poate acum, când cred că nu sunt nimeni, sunt defapt cineva. Nu pot şti asta, dar ceea ce e important e faptul că eu mă simt un om mai bun, un om capabil să realizeze ceva în viaţă şi să lase ceva în urmă, iar asta este, cu siguranţă ceea ce mi-am dorit!

I'm on my highway to me!

Pro happiness!(despre oameni şi gândurile lor)

Vacanţa: pentru majoritatea oamenilor- perioada ideală în care ai tot timpul din lume să visezi cu ochii deschişi şi să te scarpini în buric toată ziua; pentru mine- perioada care mă ţine în priză la 3.80, 20/24. Singura diferenţă este că nu trebuie să mă trezesc chiar dimineaţă, iar asta înseamnă că îmi pot petrece nopţile făcând ceea ce nu am timp să fac ziua.

Aseară am ales(defapt, nu ştiu dacă am ales, dar s-a întâmplat) să citesc bloguri, timp de vreo 3-4 ore. Când am simţit că mă lasă ochii, am dat shut down şi m-am dus la culcare trăgând concluziile. După ce am citit peste 40 de bloguri, uite la ce rezultat am ajuns: 

1. Tinerii români sunt într-o depresie cronică: majoritatea suferă fie din dragoste, fie pentru că au 16 ani şi regretă lucrurile pe care le-au făcut sau pe care nu le-au făcut, de parcă mâine e ziua judecăţii de apoi şi nu mai au timp să recupereze, fie pentru că au constatat ei că trăim într-o lume atât de rea, pe care, din păcate, nu o pot salva pentru că nu au super puteri, ca eroii din desenele animate ş.a

2. Tinerii români sunt excesiv de introspecţi *rezultă*  multe motive să te dai cu capul de pereţi că viaţa ta e de tot căcatul atunci când stai 6 ore să te gândeşti că poate eşti prea impulsiv şi poate că uneori nu gândeşti destul şi dacă e bine să simţi ceea ce simţi şi dacă ar trebui să îi spui şi dacă să fugi de acasă sau să iei o supradoză de paracetamol cu vodcă este soluţia problemelor tale.

3.Tinerii români sunt nişte oameni foarte talentaţi: coastă din coasta lui Eminescu; păcat că ai impresia că sunt singurii supravieţuitori ai Apocalipsei, descriind decât scenarii fataliste despre cum mai rău decât este acum nici că poate să fie. (nu am nimic cu romantismul ca şi curent, dar e cam demodat pentru vremurile în care trăim, cu alte cuvinte, fiecare epoca cu clasicii săi).

Ideea este, oricum, că deşi sentimentele îmbrăcate în doliu sunt foarte expresive suntem cam tinerii să vedem totul atât de întunecat, că lumea asta, oricât ar fi de rea este cea mai bună şi că poate optimismul este ceea ce trebuie pentru ca schimbarea de care toţi avem nevoie să nu mai întarzie să apară.

În concluzie, haideţi să fim Pro Life, Pro Beauty, Pro Youth, Pro Optimism şi Pro Happiness! pentri că lumea merită oameni mai buni şi mai fericiţi, mai raţionali şi mai împliniţi!

Be positive!

Eu, tu şi... un sac de cartofi!

Treceam ieri pe stradă(unul dintre cele două mari bulevarde paralele ale Oneştiului, într-o zi obişnuită, în intervalul orar în care toată lumea se întoarce de la serviciu, cu alte cuvinte o stradă aglomerată) şi mi-au atras atenţia doi omuleţi care nu erau nici prea tineri, nici prea bătrâni, nici prea frumoşi, nici prea urâţi, nici prea înalţi, nici prea scunzi, nici prea slabi, nici prea graşi, nici prea simplii, nici prea complicaţi; erau deci doi oameni comuni... şi se ţineau de mână.

Era, totuşi, ceva între ei sau în ei, care m-a făcut să zâmbesc; era o legătură atât de sinceră, părea o dragoste atât de simplă, atât de...perfectă, în simplitatea ei. Ei doi aveau acel ceva, acel ceva care îţi dă furnicături pe şira spinării şi îţi trezeşte fluturaşii din stomac, acel ceva care nu îţi este dat să îl vezi zilnic. El ţinea în cealaltă mână un sac de cartofi de 5 kg, care nu ştiu în ce fel, dar parcă întregea legătura dintre ei doi.

Poate sunt nebună, dar asta chiar a mişcat ceva în mine; erau doi oameni şi un sac de cartofi, dar păreau atât de... unul singur!

Friendship Statement...

Mda, o să încep cu două paranteze care nu ştiu exact cât de mult îşi au locul aici, dar presupun că nu totul trebuie să aibă o explicaţie logică.

1.Mi se tot zice în ultima vreme că sunt ceva gen " Facebook addict" şi că aş muri o săptămână fără internet. Trebuie să dezmint din capul locului aceste acuzaţii. E drept că pot fi găsită on- line mai tot timpul, dar asta nu înseamnă că stau cu ochii lipiţi de monitor 25/24; asta înseamnă că îmi deschid pc-ul,mess-ul si FB-ul si le las aşa în timp ce îmi văd de treabă.În altă oridine de idei, e adevărat că în ultima perioadă am fost "insider" şi că am putut fi găsită mai mult în faţa monitorului decât pe străzile oraşului/oraşelor; ce să-i faci!, iau şi eu o "pauză", care nu e literalmente pauză, dar între pregătire, şcoală, pregătire se dovedeşte că cel mai bun lucru din lume este somnul sau un clasic(film). În concluzie, mi-ar fi incomod fără net, dar n-aş muri; dacă mi se ia, însă telefonul şi cafeaua, ehh! atunci merge să faceţi o rezervare la pompe funebre.

2.Tot legat de Facebook: da, îl folosesc ,dar o fac strict pentru scopul cu care a fost creat şi anume ca mecanism de socializare şi, de ce nu, ca mijloc de informare. Nu am fermă şi nici alte dureri foarte populare, deci şi addict să fiu sunt social addict şi nu pseudofarmer(no offense pt cei care au fermă, dar să fim serioşi 80% din voi nu au văzut în viaţa lor o vacă vie şi nici nu ştiu care e diferenţa dintre greblă şi lopată.)

Acestea fiind zise, pot să trec la ceea ce aveam de spus iniţial.

Acum ceva timp, mai exact pe 24 februarie, în timp ce răsfoiam nişte pagini Facebookereşti, am dat peste o chestie tare drăguţă despre prietenie. Nu avea titlu, aşa că am numit-o "Friendship statement" şi am copiat-o cu gândul să i-o arăt unei persoane foarte dragi mie. Cu acelaşi scop o scriu şi astăzi aici, pentru toate persoanele dragi mie, pt că prietenia adevărată este atât de lipsită de prejudecată şi oarecum... amuzantă.(da! o să întelegeţi ce am vrut să zic după ce veţi citi!)

Aşadar, citez:

1.When you are sad, i will help you get drunk and plot revenge against the sorry bastard that made you sad in the first place.

2.When you are blue, I will try to dislodge whatever is choking you.

3.When you smile, I will know you finally got laid.

4.When you are scared, I will rag on you about it every chance I get.

5.When you are worried, I will tell you horrible stories about how much worse it could be and how should you quit thinking about it!

6.When you are confused, I will use little words!

7.When you are sick, stay the hell away from me until you fully recover. I don't want whatever you have.

8.When you fall, I will point and laugh  at your clumsy ass and then I will think about helping your dumbass  up.

This is my oath. I pledge it 'till the end. " Why?", you may ask... Because you are my FRIEND.

Remember: A good friend would help you move on. A really good friend would help you to move a body. Let me know if you ever need me to bring a shovel!

Trebuie să recunoaştem că lucrurile s-au schimbat şi într-o lume care se mişcă atât de rapid, absolut nimic nu este constant, nici măcar valorile. Noţiunile de prietenie şi iubire  sunt aceleaşi, dar conţinutul diferă de la o generaţie la alta. Cum zicea şi Nora Iuga, adaptân puţin citatul original: "Prietenia, iubirea, (poezia) nu cer dramă, nu cer suferinţă, negru şi doliu." Ce-i drept la vârsta asta avem tendinţa să vedem totul ca pe o mare dramă, dar dacă ne-am schimba puţin perspectiva am vedea lucrurile exact asa cum sunt: simple, pure şi nealterate, amuzante,chiar. Da, iubirea şi prietenia pot fi trăite la cote maxime şi atunci când nu storc lacrimi. Hai să nu mai fim masochişti, trebuie să recunoaştem că putem iubi la fel de intens şi atunci când râdem în hohote, nu numai atunci când plângem cu lacrimi de crocodil şi ne înecăm amarul în vin ieftin.

în concluzie, apreciaţi simplitatea şi frumosul vârstei pe care o aveţi şi iubiţi sincer şi vesel!

Românii- un popor care apreciază muzica bună

Respiraţi dragilor şi nu mă înjuraţi! Ştiu că poate credeţi că am luat-o razna şi ştiu că probabil şi voi sunteţi sătuli de vecinu' de la 3 care ascultă Salam şi Peşte la 3 dimineaţa cu volumul dat la maxim şi de Cefele Late care merg dintr-un capăt într-altul al străzii principale cu geamul coborât la BMW şi cu maneaua"pă felie" sau de băieţaşii de cartier cu crestuţe făcute cu gel, cu tricouri roz şi curele DG(dă cu grebla) şi care ascultă zgomote la telefon stând pe banca din parc şi crăpând seminţe-n dinţi. Probabil vă întrebaţi cum pot să zic că românii sunt o naţie care ascultă muzică bună după ce tocmai v-am expus aceste stereotipuri. Simplu!

Românii, din punctul meu de vedere, pot fi împărţiţi în două categorii: lumea a III-a şi Ceilalţi.

Cei din lumea a III-a au înscris în codul genetic prost-gustul şi sunt atraşi de tot ceea ce este chicios şi ostentativ, fie că este vorba de muzică(care trebuie să depăşească numărul normal de decibeli acceptaţi ca să poată fi ascultată, noţiunea de căşti fiind una necunoscută), îmbrăcăminte(dacă nu e roz,cu verde şi orange şi imprimeu leopard, nu e bun) sau "look"(trebuie mult, foarte mult "glet" a.k.a fond de ten, creion,dermatograf,rimel,luciu de buze foarte, extraordinar de roz,mult fixativ ş.a). Ei se definesc prin foarte multe prejudecăţi şi prin faptul că refuză să evolueze, în sensul de bază al acestui cuvânt; cu alte cuvinte iobagi, cum ar spune unii, blocaţi undeva în feudalism şi foarte ataşaţi de rămăşiţele influenţelor turceşti.

Ceilalţi sunt exact opusul: apreciază bunul gust, arta, cultura şi muzica bună. Acestor oameni li se mai leagă o carte de mână măcar din când în când şi au înţeles la timp că lumea se mişcă şi că ar fi cazul ca ei să fac acelaşi lucru. Ceilalţi sunt oamenii care se uită la T.V numai ca să se informeze asupra lucrurilor de care sunt preocupaţi şi citesc numai ziare care le oferă informaţii relevante asupra realităţii(deci nu le pasă nici de Iri şi Moni şi nici de Bercea Mondialu'). Când am zis că românii sunt un popor care apreciază muzica bună, la aceşti Ceilalţi mă refeream.

Drept dovadă stau toate numele mari care ne-au călcat graniţele în ultimii ani şi desigur şi cei care urmează să ajungă în România în 2011. Ca să vă dau un refresh la memorie o să îi  nominalizez pe o parte din  cei care au concertat în România în ultimele 24 de luni. Începem aşa- 2009: Sepultura, Sting, The Rasmus, James Blunt, Placebo, Tarja Turunen(fostă membră Nightwish), Michael Bolton, Santana, Nightwish, Madonna şi Anastacia. În 2010 am avut parte de, zic eu, cel mai bun an de concerte în România, cu prezenţe ca Haggard, AC/DC, Bob Dylan, Elton John, Aerosmith, Metallica, The Cranberries, Iron Maiden, Guns'n'Roses şi Ozzy Osbourne. Am enumerat aici numai câteva din numele mari care au venit la noi în ultimii doi ani, dar ştim că şi în anii dinainte au călcat plaiurile mioritice artişti precum The Rolling Stones(2007), Judas Priest şi Scorpions(2008). După cum era de aşteptat, nici 2011 nu este mai sărac în evenimente muzicale memorabile, iar printre trupele aflate în premieră în ţara noastră se numără Bon Jovi, Roxette şi Papa Roach. La acestea se adaugă nume precum Haggard, Sting, Scorpions, The Prodigy, Pendulum, Judas Priest, Sonata Arctica şi Tarja Turunen.

Ei bine, cu atâţia "oameni mari" care ne calca meleagurile şi la evenimentele cărora participă zeci de mii de persoane, cum putem spune că românii sunt o naţie de manelişti? NU! Românii sunt un popor pe cale de deşteptare, cel puţin din punct de vedere muzical. Românii sunt oameni care ascultă în general muzică de calitate şi care apreciază muzica bună, ridicând-o, aşa cum este firesc, la rangul său de artă.

Aşadar, dragi Ceilalţi, să ne auzim cu bine la concertele de anul acesta! Enjoy!