Cine ar fi crezut că schimbările dramtice apar peste noapte şi fără ca măcar să îţi dai seama? Recent m-am tot gândit la asta şi totul a început atunci când am realizat că sunt un om mai bun. Ce m-a făcut să cred asta? Ei bine, faptul că ştiu ce sau cine eram exact acum un an.
2010 a fost anul tuturor greşelilor şi nu le pot cataloga acum in greşeluţe, greşeli sau greşeli capitale; e doar natura umană în diversele sale forme. Regrete? NU! nu regret nimic din ce-am făcut şi sunt vinovată doar pentru lucrurile pe care, în momentele de ezitare, nu le-am făcut. Oricum, experienţa se culege dintre cioburile lăsate de greşelile făcute, iar eu am adunat destulă cât să mă facă un om mai bun.
Anul trecut eram the so called "party animal", nu ratam nici o petrecere, niciun strop de alcool, niciun moment să-mi fac de cap. Atunci nu conştientizam, probabil, că îmi era atât de frică de ce aş putea fi, încât încercam să să fug şi să mă ascund de mine însămi ori de câte ori aveam ocazia. Eram atât de mult a tuturor, încât rareori mai aveam timp să fiu a mea, să mă gândesc la mine. Nu aveam niciun scop în viaţă şi nici cea mai mică idee despre viitor; mergeam pe principiul "Carpe diem" şi mâine era mereu prea departe ca să mă afecteze. Atunci chiar credeam că viaţa adevărată e cea pe care o trăiesc eu, că oamenii cu care învăţ furnicile să numere îmi vor rămâne mereu aproape, că n-am nevoie de prea mulţi bani ca să mă distrez, că dacă nu am unde să dorm, pot mereu să sun un prieten şi că dacă îmi este foame există mereu alternativa pate.
Acum sunt de partea cealaltă a drumului şi mă uit la cei care încă nu au înţeles că viaţa nu e numai cât poţi să vezi cu ochii când te trezeşti din mahmureală. Privindu-i, mă întreb: oare aşa mă vedeau şi pe mine alţii, pe vremea când mă credeam buricul pământului? Şi oare şi ei sesizau că o iau încet,încet la vale? Nu ştiu ce sau cine m-a trezit1, dar sper ca aceeaşi forţă să îi trezească şi pe cei pe care i-am lăsat în urmă.
Despre prezent... ce pot să zic... Cei mai mulţi ar putea spune că duc o viaţă monotonă. În mare parte aşa şi este, dar asta mă mulţumeşte mai mult. Prefer să fiu lil' granny, decât sufletul petrecerii în condiţiile în care acum îmi construiesc un viitor, iar înainte nu făceam decât să să îmi distrug prezentul şi orice perspectivă legată de viitor.
Realizez acum că înainte credeam că sunt cineva, deşi nu eram nimeni. Asta mă face să mă gândesc că poate acum, când cred că nu sunt nimeni, sunt defapt cineva. Nu pot şti asta, dar ceea ce e important e faptul că eu mă simt un om mai bun, un om capabil să realizeze ceva în viaţă şi să lase ceva în urmă, iar asta este, cu siguranţă ceea ce mi-am dorit!
I'm on my highway to me!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu