10 iulie 2010,23:25-Personalul Onesti-Adjud, 11 iulie 2010,00:26-Acceleratul Adjud-Costinesti… plecam la mare; ceea ce credeam a fi o experienta ratata a fost exact opusul. Eram cu mama si frate’miu si inca dinainte sa plec imi doream sa ma intorc.
11 iulie 2010,07:33, dupa 7 ore si 7 minute de mers cu trenul am ajuns in Costinesti, am gresit gara, am sunat la cazare, a venit dupa noi, ne-am cazat, nu ne-a placut camera, ne-am enervat, am tipat una la alta,dar in cele din urma am ajuns pe plaja. M-am invartit literalmente ca un leu in cusca mai bine de 10 ore si eram decisa ca in dimineata urmatoare sa ridic ancora si sa pornesc spre casa.
Faptul ca am ramas si ca totul a fost grozav se datoreaza multor personae, carora le sunt recunoscatoare pentru clipele minunate pe care le-am trait. MULTUMESC!!!! Lui Roland pentru ca m-a carat cu el in White Horse si pentru ca imi este prieten chiar daca sunt o tipa atat de complicata; Mariei, pentru ca timp de o saptamana am baut,mancat,dansat,fumat,povestit,plans, crizat si ne-am balacit impreuna, am impartit de toate si a fost grozav; Dianei pentru ca a fost mereu acolo,chiar si cand s-a simtit rau, pentru ca m-a suportat si pentru glumitele cu furnicile si cu zeul Ra; Ralucai pentru energie si pentru ca ma amuza teribil cand vorbea cu pirsul dat; Alexandrei pentru calm si pentru ca mai echilibra putin balanta de dezaxate; lui Oancea pentru ca a ‘oancificat’ mediul inconjurator si m-a facut sa rad si in apa si pe uscat; lui Radu pentru ca face un masaj grozav si pentru ca a impartit si cu mine ‘biscuitii’; lui Marzan pentru ca a stat cu mine si m-a ascultat desi nu intelegea de ce sunt crizata si nici nu prea stia ce sa imi zica, dar a fost acolo; lui Edu pentru vin, pentru ca placa lui mi-a redus cu 2% riscul de a ma imbolnavi la ovare si pentru ca m-a amuzat la rasarit cand s-a taiat; lui Tutu pentru ca desi rupt de oboseala a stat si a socializat cu mine pana cand am plecat de nebuna si nu l-am mai vazut; lui Dulaap pentru ca ‘Punk’s not dead!’; lui Alex din Ploiesti pentru ca m-a facut sa imi dau seama ca mi-am ratat ultima noapte in White pentru ‘un cineva’ care nu merita, pentru ca a venit cu mine pe plaja, ca sa mananc si sa ii cumpar pizza Mariei si pentru toate sfaturile si grija; tipului pe care nu stiu cum il cheama, dar care m-a trezit cand am adormit pe ciment si ma cauta toata lumea; tipei blonde de la bar care stia ce vreau inca dinainte sa intru pe usa, DJ’ului care a pus numai muzica pe gustul meu in fiecare seara; tuturor celor care au fost alaturi de mine atunci cand am aflat de accidental lui Razvan; tuturor celor cu care am baut/socialiazat/dansat,celor carora le-am cerut foc si tigari si celor carora le-am dat, dar pe care nu mai stiu cum ii cheama(stiu insa ca sunt din Timisoara, Focsani, Arad, Bistrita, Ploiesti, Alexandria, Suceava, Brasov,etc.); tuturor roacherilor din White care stiu sa se distreze si sa faca atmosfera si care mi-au aratat cum sta treaba cu ‘it’s my life!!!!’ si lui Razvan din tren care nu m-a lasat sa ma plictisesc o noapte intreaga si de la care chiar am avut ce invata.
Am plecat de la mare cu un gust dulce-amarui. Am luat cu mine tot ce am putut, id-uri, numere de telefon, amintiri scrise pe bucati de hartie, agrafe, capace de bere,scoici, insa marea nu a incaput intr-o sticla,nici plaja intr-o punga si nici toti cei dragi intr-un rucsac. Nu regret nimic, nimic inafara de de lucrurile pe care nu le-am facut, dar este timp si pentru asta, pentru ca AM SA MA INTORC!!!!
‘Rasaritul nu va mai fi niciodata rosu, tigarile nu vor mai avea niciodata gust de ciocolata si aerul nu va mai mirosi sarat, decat atunci cand ma voi intoarce in acelasi loc cu voi si le vom imparti din nou pe toate!’
