pirs in buza,vodka,gheata si karaoke!

Sunt încă în Tîrgovişte, ar fi trebuit să plec mâine, dar am amânat plecarea cu o zi pentru că pur şi simplu nu vreau să plec!

Azi am avut o zi plină- plimbări prin Bucureşti cu Diana si Alexandra, shopping, papa bun si crize de râs. Am reuşit azi să rămân fără bani şi cu minus, chiar şi sper să acopăr găurile bugetare cât mai curand pt că e o situatie aiurea!

A fost o saptamana plina...de tot felul de experiente, nu iesite din comun,dar diferite.
Azi am atins însă apogeul. Mi-a venit mie pe chelie sa imi dau şi pirs ca să inchei seria de schimbări de săptămâna asta:tunsoare nouă, şuviţe, codiţe de aţe şi alt stil de îmbrăcăminte. Am de toate frate, sunt mulţumită, cel puţin până când ajung acasă şi se crizează parinţii din dotare!

Povestea cu pirsul a început ieri...stăteam zgribulită de frig la "Anti-manele" şi mi-am zis, "Bă, îmi dau pirs!". Din păcate nu am găsit ieri ce voiam şi mi-am luat abia azi.Cum am ajuns la ora 8 din Bucureşti si Diana era grăbită nu mi-am dat pirsul acasă. Am mers într-un parc unde era o mare de oameni cărora nu le-am văzut prea bine chipurile si nu le-am reţinut numele si într-un moment de tăcere mi-am amintit că am branula şi pirsul la mine şi am zis:"Băi,e vreounul pe aici care ştie să dea un pirs?" (Asta se întampla pe la ora 9). Ăla eu, ăla eu, până la urmă se face vreo 10 şi dăm să plecăm, la care cineva vine şi mă întreabă:"Nu ţi-ai mai dat mă, pirsul?" I-am zis că nu şi a zis că mi-l dă el. M-am aşezat la semi-întuneric pe o bancă, înconjurata de 5 oameni care voiau să îmi dea pirs...toţi 5, dar niciunul.Timp de vreo 10 minute a avut loc un schimb de replici de genul :"Hai să ţi-l dau!","Ba nu mă, da-i-l tu!","Bine, hai că i-l dau eu", "Nu,mai bine lasă-mă pe mine!","Defapt, dă-i-l tu","Bă mie îmi tremură mâna,hai dă-l tu!", "Ok,hai că îl dau eu!","Nu frate, dă-l tu!", "Bă, eu nu îl dau!","Hai mă, că ţi-l dau eu!", încununate de un "DA' HAIDEŢI FRATE UNUL,DATI-L CĂ MĂ RăZGÂNDESC PÂNĂ VĂ DECIDEŢI VOI!" . În cele din urmă m-am lăsat pe mâna sigură a lui Oancea ,care îl dă, se uită, la care, după ce mi-a bagat branula zice: "Ahh să-mi bag p***, l-am dat stramb!" Am zis frate n-are nimic, si dragul de Oancea m-a lăsat cu ditamai acul de la branulă în buză, adresându-se unui tip:"Pune-i tu tija!". Băiatul cuminte, ascultător, mi-a pus tija, după care îi zice Dianei: "Acum înfiletează-i tu bila!" Până mi-am pus bila a durat ceva pt că fără anestezie sau fără puţin spirt dat pe locul cu pricina, pe mine m-a luat cu rău, ceea ce este ciudat, fiind prima dată când îmi dau si mi se întâmplă aşa. Timp de vreo 3 minute am avut o stare de rau: vedeam punctuleţe şi mi se înfundaseră urechile în aşa fel încât oamenii vobeau cu mine şi eu  nu auzeam decât sunete fără sens, ca din butoi. Îmi trece răul,punem bila şi hai să purcedem în Celt la karaoke!

Am ajuns in Celt si magnificul Oancea, nemultumit de serviciul prestat mi-a zis "Ba, e stramb,da-l jos si iti fac maine altu, ca sta naspa!". Mie una chiar imi place, adica sa fim seriosi, nimeni in Onesti nu mai are unul la fel de stramb si oricat ar vrea cineva sa -si dea ca asta nu ii va iesi pentru ca e mana de Oancea la mijloc, asa ca nu l-am dat jos si nici nua am sa gand sa il dau!
Ne-am asezat la masa si ne-am comandat un cocktail foarte bun cu vodka, multa gheata menta si lime care mi-a prins foarte bine! Am ascultat muzica, am cantat, am socializat si in cele din urma ne-am plictisit si am zis "Ba hai acasa!"
Ne-m urcat in taxi si in 15 min am fost acasa, am ajuns ne-am schimbat si ne-am pus in pat, eu la calculator,unde sunt si acum,iar Diana la somn pentru ca ziua asta a fost extenuanta de-a dreptul avand in vedere ca in Bucuresti am umblat peste tot,cu toate mijloacele de transport teran si subteran, de la metrou la taxi si am urcat multe scari ca sa anjungem sa bem un frappe pe T.N B
Per total ziua asta a fost tare,deosebita fata de ceea ce fac de obicei acasa, incaracata de momente amuzante care m-au condus cu pasi fermi la febra musculara la burta si durere de maxilar.
Ma cam prinde si pe mine somnul asa ca am sa scurtez povestea.
Abia astept sa ma trezesc pentru ca maine ma duc sa imi iau motan ca sa il duc la Moldova si da! acum puteti sa ziceti ca le-ati auzit pe toate: "ANA ISI IA M O T A N!!!!"

fest cu apa si noroi....

28 august-ora 11 am plecat din Onesti spre Bucuresti cu gandul ca apoi sa ma indrept spre Targoviste. Dupa ce cu greu am gasit nenorocita de autogara de unde sa iau microbuzul spre Targoviste, am aflat ca merg la Clover Fest. Nu aveam nici cea mai mica idee ce avea sa insemne asta. Cu chiu cu vai am ajuns la Muscel- comuna Moroieni,judetul Dambovita pe la ora 9 seara. Ne-am platit intrarea, ne-am instalat in cort(care era deja pus) si apoi ca tot omul am mers sa socializam la o bere cu ceilalti roacheri de prin zona. Asa i-am cunoscut pe Dumi si Marcel, Stefania si Silviu(care avea o porecla faina dar pe care acum nici eu nici Diana nu ne-o amintim) si multi altii. 

Pana la ora 11 a fost liniste, chillaiala....ceva muzica cantata de niste anonimi(cover-uri avand in vedere ca festul era un fest de cover-uri)bere,vodka,glumite si alte de-astea. la 11 au intrat pe scena cei de la Trooper si au incins atmosfera la maxim timp de 1 ora jumate,lucru bine venit avand in vedere ca acolo sus era cancer. Dupa Trooper se pregatea sa intre pe scena o trupa de trash portugheza; au facut oamenii proba la sunet, au bagat cateva piese, dar dupa ce s-a luminat cerul de vreo 7 ori a venit tornada. In 30 dec secunde cat mi-a luat sa ajung pana la cort eram uda pana la piele. cand am ajuns in cort si am facut prezenta am descoperit ca eram 7 intr-un cort de 2. cu chiu cu vai ne-am schimbat si i-am adoptat in cort la noi pe sinistratii Dumi si Marcel a caror cort a fost inundat. am incercat din greu sa adorm, avand in vedere ca aveam ceva nopti nedormite in spate,. dar nema timp de vreo 2 ore: vecini frustrati si uzi care injurau,oameni care nu se gaseau si se strigau unul pe altul din varful dealului, o anume Alina care a ras orgasmic 20 de minute, diana care era scoica si dadea perla dupa perla, in fine,multa agitatie. am reusit sa dorm 5 ore, timp in care m-a plouat prin cort si am avut dunarea pe izopren. oricum eu am fost o norocoasa pentru ca l-am avut pe Dumi, care m-a tinut in brate toata nopatea si  m-a invelit si o patura de plus astfel incat am reusit sa creem p bucatica noastra de cort o temperatura la care sa poti sta lejer in chiloti. asadar mersi Dumi pt ca datorita tie nu am sa fac pneumonie(sau cel putin sper)

dupa ce ne-am trezit pe la 9, am constatat mai multe chestii nasoale: ca e noroi pana la gat, ca inca ploua, ca nu avem de unde sa cumparam o cafea calda, ca trebuie sa coboram 4 km pana in Moroieni p o vreme de cacat si p un drum accidentat, ca avem tenisi in picioare, ca nu mai avem haine uscate si bate vantul si tot asa.

per total a fost o experienta marfa...am ras, ne-am enervat, am ras iar, am baut bere, am ascultat muzica buna, am facut de toate.

le multumesc tuturor celor care au avut grija sa fie totul asa cum a fost si sper ca la anul sa fiu tot aici si tot cu ei, dar poate fara ploaie.

a si Catalin mersi pt inelusul pt masaj...mi-a prins bine!

Oriunde e mai bine ca acasa!...(Scrisoare catre fostii mei prieteni)

In fiecare saptamana ma conving de asta: oriunde e mai bine decat acasa, toti ceilalti oameni sunt mai buni decat cei de acasa, tot ce traiesc in alta parte e infinit mai bun decat ce traiesc atunci cand sunt acasa! Si nu, nu mi-am pierdut mintile, eu chiar cred asta! In fiecare zi  realizez faptul ca eu chiar nu m-am nascut in locul potrivit,ca nu am in jur prietenii potrivitii, ca nu iubesc oamenii potriviti, ca nu invat la scoala potrivita, in clasa potrivita, ca nu sunt in tara potrivita, pe continentul potrivit,pe planeta potrivita sau in galaxia potrivita.

Din moment ce nimic nu e potrivit pentru mine, este probabil cazul sa le potrivesc eu cumva: planeta nu am cum s-o schimb, nici continentul si nici tara deocamdata; Clasa si liceul,chiar daca sunt nepotrivite sunt tot  ce am gasit mai bun; pot insa sa schimb oamenii pe care ii iubesc si pe cei din jurul meu, nu pentru ca vreau,nici pentru ca imi e usor, ci pentru ca trebuie. Poate  daca nu as fi vazut cum e in alta parte sau mai bine zis in alte parti  mi s-ar fi parut normal ce se intampla aici si as fi acceptat sa traiesc in umbra celor cu o personalitate mai puternica decat a mea , dar acum nu!

Stiti, poate ar trebui sa incepeti sa va ganditi de cate ori v-au mancat pe la spate unii , de cate ori ati mancat voi pe altii, ar trebui sa incepeti sa realizati  ca nu sunteti si nu ati fost niciodata un grup in adevaratul sens al cuvantului, ca nu sunteti prieteni in adevaratul sens al cuvantului si ca nu va puteti baza niciodata 100% unul pe altul. Ar trebui sa va dati seama ca toate petrecerile pa care le dati se lasa cu discutii,cu saptamani de barfa, cu oameni care vin acolo desi nu au ce cauta. Ar trebui poate sa va ganditi ca niciodata nu ati avut curajul sa spuneti in fata ce ganditi despre altii,nu ati avut curajul sa aveti un punct de vedere si sa ramaneti constanti atunci cand e vorba de princiipile voastre. Dar care principii? Cei mai multi dintre voi nu aveti principii. Cei mai multi dintre voi vreti sa pareti culti, maturi si trecuti prin viata,dar prea putini sunteti cu adevarat, de majoritatea dintre voi nu e decat gura. Va ascundeti toti dupa niste masti, dar daca aceste masti ar cadea nu v-ati mai vorbi niciodata unul altuia. Si cu totii stiti asta, dar niciodata nu veti schimba nimic,pentru ca ati avea de pierdut putinul pe care il aveti.

Eu nu mai am de pierdut nimic in Onesti… tot ce a fost de pierdut am pierdut deja si nu imi pare rau, pentru ca am pierdut mult mai putin decat am castigat. Imi pare rau pentru ca mult timp am fost ca voi, dar ma bucur ca nu mi-a luat la fel de mult ca sa ma schimb si asta datorita faptului ca au existat oamenii care au contribuit semnificativ la aceasta schimbare fara sa isi dea macar seama. Din cauza ca exista acesti oameni stiu ca “Oriunde e mai bine decat acasa!” si da ati ghicit: ei nu sunt din Onesti si nu sunteti voi!

Skate Event-august 2010

Pentru cei interesati de Skateboarding si in general de cultura urbana se anunta un Mega-event intre 12-14 august 2010 in parcul Tineretului din Bucuresti.

Eventul este organizat cu ocazia deschiderii celui mai mare Skate Park din Estul Europei si timp de 3 zile cei pasionati de cultura urbana vor avea parte de skateboardin,grafitti si muzica pe gustul lor.

Intrarea pt toate cele 3 zile,inclusiv party-urile care vor avea loc in fiecare seara  costa 80 de ron.

Pentru cei interesati am aici si ceva linkuri care va vor oferi detalii si in cazul in care ajungeti pe acolo distrati-va si pt mine deoarece  eu ,din pacate,  am sa ratez evenimentul. 

Go Skating!!!!

http://sk8ing.ro/category/evenimente/

www.steetheroes.eu

www.facebook.com/streetheroesfestival

www.myspace.com/streetheroesfestival

www.twitter.com/streetheroesro

p.s: sunt cu pluta rau la post-ul asta,scriu numai aiurea...scuze,prea multa bloggereala,am corectat intre timp greselile:)

Marioara Brescan- director in C.N 'Grigore Moisil'

Ceea ce parea a fi la inceput doar un zvon s-a transformat in certitudine: Marioara Brescan este noul director de la Moisil. Inca dinainte sa se termine tot circul cu Bacul anulat si elevii 'solidari' de la Moisil, se preconiza ca domnul prof. dr. Sorin Valerian Lungu va fi inlocuit la functie de doamna prof. Brescan. Cu totii asteptam sa vedem cand si daca acest lucru se va intampla, dar ne dorea sa nu fie altceva decat un zvon(cel putin din punctul meu de vedere lucrurile stateau asa). Cand, in cele din urma am avut ceritudinea ca acest lucru s-a intamplat, si anume in momentul in care am tinut in mana un document eliberat de scoala si semnat de doamna Marioara Brescan, nu am stiut daca sa plang vremurile trecute sau sa plang de mila mea si a celorlalte aproape 700 de suflete Moisiliene.

De cand cu aceasta veste, viitorul in Moisil nu mai suna,pentru ca face zgomot si vom fi fericiti daca vom auzi macar soneria pe holurile sale intunecoase. Incepand din septembrie 2010, probabil vom avea program de liniste pe holuri,iar deviza noastra va fi 'Capul plecat, sabia nu-l taie!' dupa modelul oferit de noul nostru director(cine a facut matematica cu domnisoara intelege la ce ma refer). Din septembrie in scoala li se va interzice tablelor sa scartaie si cretele nu mai au voie sa fie intregi, o sa existe o lege care o sa ne interzica sa apasam pe markere si probabil daca vom respira ceva mai zgomotos vom avea nota scazuta la purtare.

In sfarsit C.N 'Grigore Moisil' Onesti o sa isi merite numele de 'Mica Bastille'' iar eu stau acum si ma intreb: 'Fratilor, pe cand se pregateste o noua cadere a Bastillei?'

It's my life!(sweet 17)

23 iulie 1993.ora 09:00- Am intampinat aceasta lume cu un strigat energic si cu nerabdarea de a face parte din ea, dupa 12 ore in care am fost putin nehotarata daca asta vreau cu adevarat. 3 luni mai tarziu era sa ma razgandesc si sa o parasesc, dar nu m-au lasat( pentru asta le multumesc parintilor si medicilor de la spitalul ‘Marie Curie’ Bucuresti). Probabil cineva avea planuri cu mine si inca are, de continui sa respir aerul asta poluat. Timpul a trecut, am crescut si am gustat din viata poate mai mult decat au facut-o altii la varsta mea; am devenit cine sunt, am plans, am ras, am cazut, m-am ridicat, am clacat sau am mers mai departe, m-am bucurat, am fost trista,am avut incredere sau mi-a fost teama, dar sunt acum,aici,mai multumita ca niciodata. Un lung sir de evenimente m-au ranit, dar le sunt recunoscatoare tuturor celor care le-au cauzat: fara ei nu as fi avut niciodata curajul sa fiu eu, o ‘eu’ atat de minunata pe care pot acum mai usor sa o iubesc si sa o accept si pe care ceilalti o vad ca si mine. Multumesc pentru ca in incercarea de a ma calca in picioare prin orice mijloace posibile m-ati eliberat de voi! Stiu ca nu asta ati vrut, dar m-ati facut mai puternica. Pornesc pe drumul spre majorat cu mult mai mult decat am avut vreodata pana acum: un scop, ambitie, vise, dorinte, prieteni si eu insami.

La 17 ani pot sa strig ca ‘ASTA-I VIATA MEA!!!’  si indiferent de obstacole sunt decisa sa o traiesc asa cum vreau, pentru ca,pentru prima data in 17 ani stiu exact ce vreau si exact ce trebuie sa fac pentru a ajunge acolo unde vreau. Pentru asta le multumesc tuturor celor care mi-au fost, imi sunt si cu siguranta imi vor ramane aproape in continuare, dar si celor care, in incercarea de a ma dobori, m-au ridicat! God bless you all!

English Summer School- 19-23July 2010

Scoala de Vara de Limba Engleza, tinuta la Colegiul Ntional ‘Grigore Moisil’ din Onesti a ajuns la cea de-a patra editie. Este de mentionat ca acest lucru nu ar fi fost posibil fara ajutorul si efortul depus de doamna profesoara Mariana Bereczki, initiatorul acestui proiect.  Profit, asadar, de ocazie ca sa ii multumesc doamnei profesoare pt tot ce a facut si sa imi cer scuze din nou pentru ca nu m-am ocupat asa cum ar fi trebuit de responsabilitatile mele.

In alta ordine de idei, editia din acest an a fost un real succes, iar participantii la editiile anterioare sustin in unanimitate ca a fost cea mai buna de pana acum. Acest lucru se datoreaza,desigur, celor care au participat dar mai ales voluntarilor Peace Corps, Megan Hopper si Sarah Marie Busse pentru ca au facut din cursuri mai mult decat o experienta lingvistica. In aceasta saptamana am jucat jocuri educative si am purtat discutii despre salvarea si protectia mediului inconjurator, despre toleranta sociala/etnica/politica/religioasa si in ceea ce priveste orientarea sexuala, despre infuenta  reclamelor si industria care s-a dezvoltat in jurul publicitatii,despre perfectiune,  conceptul de femeie/barbat/mediu perfect si influenta mass-media in crearea ideii de perfectiune si multe alte subiecte actuale ale lumii modern in care incercam sa traim. Am avut multe de invatat, avem si mai multe de schimbat, insa plecam la drum cu idea ca se poate; in acelasi timp ne-am imbunatatit si capacitatea de a vorbi engleza si de a lucra in echipa. Cu alte cuvinte, am avut numai de castigat.

Ultima zi de scoala de vara, 23 iulie, adica de ziua mea, a avut loc la Harja- comuna Oituz. Acolo am jucat BBQ games(echipa mea,si anume White Horses, a castigat cupa desi nimeni nu ne mai dadea vreo sansa), am pregatit un gratar si am avut o zi grozava alaturi de gazde, copii si adolecentii de la un centru de copii de acolo. Pe scurt totul a fost minunat si asteptam cu nerabdare editia din 2011.

A,am sa revin probabil cu ceva fotografii atunci cand le voi avea.

A week to remember...

10 iulie 2010,23:25-Personalul Onesti-Adjud, 11 iulie 2010,00:26-Acceleratul Adjud-Costinesti… plecam la mare; ceea ce credeam a fi o experienta ratata a fost exact opusul. Eram cu mama si frate’miu si inca dinainte sa plec imi doream sa ma intorc.

11 iulie 2010,07:33, dupa 7 ore si 7 minute de mers cu trenul am ajuns in Costinesti, am gresit gara, am sunat la cazare, a venit dupa noi, ne-am cazat, nu ne-a placut camera, ne-am enervat, am tipat una la alta,dar in cele din urma am ajuns pe plaja. M-am invartit literalmente ca un leu in cusca mai bine de 10 ore si eram decisa ca in dimineata urmatoare sa ridic ancora si sa pornesc spre casa.

Faptul ca am ramas si ca totul a fost  grozav se datoreaza multor personae, carora le sunt recunoscatoare pentru clipele minunate pe care le-am trait. MULTUMESC!!!! Lui Roland pentru ca m-a carat cu el in White Horse  si pentru ca imi este prieten chiar daca sunt o tipa atat de complicata; Mariei, pentru ca timp de o saptamana am baut,mancat,dansat,fumat,povestit,plans, crizat si ne-am balacit impreuna, am impartit de toate si a fost grozav; Dianei pentru ca a fost mereu acolo,chiar si cand s-a simtit rau, pentru ca m-a suportat si pentru glumitele cu furnicile si cu zeul Ra; Ralucai pentru energie si pentru ca ma amuza teribil cand vorbea cu pirsul dat; Alexandrei pentru  calm si pentru ca mai echilibra putin balanta de dezaxate; lui Oancea pentru ca a ‘oancificat’ mediul inconjurator si m-a facut sa rad si in apa si pe uscat; lui Radu pentru ca face un masaj grozav si pentru ca a impartit si cu mine ‘biscuitii’; lui Marzan pentru ca a stat cu mine si m-a ascultat desi nu intelegea de ce sunt crizata si nici nu prea stia ce sa imi zica, dar a fost acolo; lui Edu pentru vin, pentru ca placa lui mi-a redus cu 2% riscul de a ma imbolnavi la ovare si pentru ca m-a amuzat la rasarit cand s-a taiat; lui Tutu pentru ca desi rupt de oboseala a stat si a socializat cu mine pana cand am plecat de nebuna si nu l-am mai vazut; lui Dulaap pentru ca ‘Punk’s not dead!’; lui Alex din Ploiesti pentru ca m-a facut sa imi dau seama ca mi-am ratat ultima noapte in White pentru ‘un cineva’ care nu merita, pentru ca a venit cu mine pe plaja, ca sa mananc si sa ii cumpar pizza Mariei si pentru toate sfaturile si grija; tipului pe care nu stiu cum il cheama, dar care m-a trezit cand am adormit pe ciment si ma cauta toata lumea; tipei blonde de la bar care stia ce vreau inca dinainte sa intru pe usa, DJ’ului care a pus numai muzica pe gustul meu in fiecare seara; tuturor celor care au fost alaturi de mine atunci cand am aflat de accidental lui Razvan; tuturor celor cu care am baut/socialiazat/dansat,celor  carora le-am cerut foc si tigari si celor carora le-am dat, dar pe care nu mai stiu cum ii cheama(stiu insa ca sunt din Timisoara, Focsani, Arad, Bistrita, Ploiesti, Alexandria, Suceava, Brasov,etc.); tuturor roacherilor din White care stiu sa se distreze si sa faca atmosfera si care mi-au aratat cum sta treaba cu ‘it’s my life!!!!’ si lui Razvan din tren care nu m-a lasat sa ma plictisesc o noapte intreaga si de la care chiar am avut ce invata.

Am plecat de la mare cu un gust dulce-amarui. Am luat cu mine tot ce am putut, id-uri, numere de telefon, amintiri scrise pe bucati de hartie, agrafe, capace de bere,scoici, insa marea nu a incaput intr-o sticla,nici plaja intr-o punga si nici toti cei dragi intr-un rucsac. Nu regret nimic, nimic inafara de de lucrurile pe care nu le-am facut, dar este timp si pentru asta, pentru ca AM SA MA INTORC!!!!

‘Rasaritul nu va mai fi niciodata rosu, tigarile nu vor mai avea niciodata gust de ciocolata si aerul nu va mai mirosi sarat, decat atunci cand ma voi intoarce in acelasi loc cu voi si le vom imparti din nou pe toate!’